Mărirea imaginilor cu AI înainte de printare

Ce face de fapt mărirea

Dacă mărești o imagine în felul obișnuit, pixelii pe care îi ai deja se întind pe o suprafață mai mare, iar între ei se interpolează. Nu se adaugă nimic; neclaritatea e pur și simplu mărită odată cu tot restul.

Un instrument de mărire cu AI lucrează altfel. Modelul a fost antrenat pe un număr foarte mare de perechi de imagini — aceeași fotografie la rezoluție mică și la rezoluție mare — și a învățat ce fel de detalii aparțin de obicei rezoluției mai mari. Primind o imagine mică, el generează detalii plauzibile pentru ceea ce vede: accentuează marginile, reconstruiește textura și curăță artefactele de compresie.

Cuvântul care duce greul e „plauzibile”. Modelul nu recuperează informația pierdută, pentru că informația aceea nu mai există. El inventează în locul ei ceva convingător. Pentru fotografii, texturi și ilustrații, rezultatul e de obicei imposibil de deosebit de realitate la dimensiunea de printare. Pentru text mărunt, sigle și chipuri la scară mică, poate ieși vizibil prost.

Când ajută și când nu

O cale rapidă de a face diferența înainte să consumi timp de procesare.

• Merită: sursa e într-adevăr mică, iar tu vrei să o printezi mai mare decât îi permite rezoluția. O imagine de mărime web, o scanare veche, o poză de pe un telefon vechi de câteva generații, o lucrare exportată prea mică.
• Merită: imaginea e neclară sau ușor comprimată, iar tu vrei ca marginile să reziste la dimensiunea de printare.
• Nu merită: imaginea e deja clară și deja destul de mare pentru dimensiunea ta de printare. Mărirea o va schimba fără să îmbunătățească ceva ce ai și observa.
• Riscant: artefacte JPEG puternice, capturi de ecran cu text, sigle mici și chipuri la rezoluție mică. Modelul va inventa detalii cu multă siguranță de sine, iar aici sunt șanse mari să observi că a făcut-o.

Cum îți dai seama dacă ai nevoie de ea

Împarte lățimea imaginii în pixeli la lățimea la care vrei să printezi, în inci. Acela e DPI-ul pe care îl vei obține. O imagine de 800 de pixeli lățime, printată pe 20 cm (7,9 inci), dă în jur de 100 DPI — vizibil neclară în mână, în regulă pe perete. Mărită de 2×, aceeași imagine dă vreo 200 DPI la dimensiunea aceea, ceea ce e confortabil de bine.

Tot asta e și calea cinstită de a alege factorul. 2× e rapid și e de ajuns pentru cele mai multe salvări; 4× merită atunci când pornești de la ceva cu adevărat minuscul spre ceva cu adevărat mare, și durează considerabil mai mult.

De ce contează că rulează pe dispozitivul tău

PrintReal rulează modelul de mărire în browserul tău, folosind Real-CUGAN și Real-ESRGAN prin placa grafică a dispozitivului. Nu se încarcă nimic nicăieri, ceea ce are urmări dincolo de confidențialitate: nicio limită de dimensiune a fișierului impusă de un server, nicio coadă în spatele lucrărilor altora, niciun filigran și nicio limită la câte imagini treci prin el.

În schimb, munca o face mașina ta. Pe un laptop sau un telefon recent, o mărire de 2× ia de la câteva secunde la un minut; pe hardware mai vechi sau la 4× pe o imagine mare, durează mai mult, iar instrumentul va părea că se gândește — pentru că exact asta face. Modelul trebuie descărcat o singură dată, după care rămâne în cache.

Apoi printeaz-o la dimensiunea pe care ai vrut-o

Mărirea îți dă pixeli; nu hotărăște cât de mare apare rezultatul pe hârtie. Când se termină, poți trimite imaginea direct în instrumentul Dimensiune reală, ca să o printezi la dimensiuni exacte, sau în Poster, ca să o împarți pe mai multe coli — care e de altfel motivul obișnuit pentru care mărești o imagine.